Stiri de la Iasi

Corespondentul nostru special la Romanian Fashion Week, ne transmite:

La Iasi saptamana dureaza 2 zile; Fashion Week are loc pe 8 si 9 Mai.

Tot la Iasi "localurile" sunt inchise seara. Iar mi-am amintit ca Bucurestiul e singurul oras decent din tara, unde poti sa gasesti lejer o carciuma sa te gazduiasca pana dimineata.

Aseara am ajuns tarziu la petrecerea festivalului asa ca nu am mai apucat sa vad modelute si modeluti; erau decat coafeze, manichiuriste, pedichiuriste, badigarzi si ziariste. Revenim cu impresii despre frumusetile patriei maine.

Barbatii de aici sunt mai aranjati (tunsi, de-machiati, epilati, parfumati, inflorati) decat majoritatea femeilor pe care le cunosc. Arata toti ca niste cocote de lux. E oarecum inspaimantator.

Tocmai ce am zarit, in holul hotelului, 3 modelite; doua in trening si una imbracata in niste batiste (alb si roz). Frumoase, bine proiectate, cu priviri sincere, cu ochi mari si limpezi prin care li se vede ceafa.

Revenim cu amanunte.

Inapoi la jurnal

Mi-am concediat ambasadorul. Mi-a trecut deznadejdea; mi se parea la un moment dat ca printre atatea alte trebi (care sunt putine de fapt) nu as mai avea timp si de un jurnal, asa cum se cuvine sa aiba orice personaj. Am zis personaj? O scapare.

M-a resuscitat o revelatie (de ma aude Abd'Allah cum folosesc asemenea cuvinte mari...). Ametit fiind, printr-o baie, am descoperit ca faceam trei lucruri deodata: ma spalam pe maini, fumam si faceam pipi in chiuveta. Dupa o asemenea performanta mi se pare chiar usor sa tin un jurnal, in timp ce fumez, muncesc si joc sah pe internet.

De exemplu: Am ajuns aseara la Green imediat dupa ce se terminase o piesa de teatru. E foarte frumos la Green, in curte si in pivnita. Zorzini este un nume foarte potrivita cu domnisoara artista de’l poarta.

De exemplu(2): Ma tulbura zilele astea ploioase. Ma suc cu gandul la orase de departe unde probabil nu am sa ajung vreodata. Cum nu o sa ma duc la Balcic.

De exemplu(3): Mi s-a inchis terasa preferata – trebuie sa imi mut resedinta de vara. Asta iarna nu mi se parea asa tragic, dar acum, ca as fi putut sa merg acolo, gandul mi se pare ingrozitor. Iata, e usor.

Anais Nin

Sa zicem ca esti scriitor si cunosti o fata care vrea si ea sa fie scriitoare. Ce ii spui ca sa ii intri pe sub piele? Normal, ii spui ca e desteapta (frumoasa e de la sine inteles) si ca scrie bine, la fel de bine ca tine. Apoi te bucuri de coapsele ei bine intretinute si primesti cu gratie bani de senvisuri si vin. Ca intre colegi de breasla. Si tot asa, pana imbatraneste sau nu mai rezisti citindu-i tampeniile.

M-am apucat, acum ceva timp, sa citesc Anais Nin; sa vad si eu ce-i tot tamtam-ul cu fata asta. Am trecut peste dificultatile initiale (are o stilistica de eleva silitoare care vrea sa dea la Litere) si am continuat sa citesc, vreme de aproape 100 de pagini, amuzat de cum se ia ea in serios, fascinat de lipsa de scrupule a lui Henry Miller. Nu il pot aproba, dar si-a jucat cartile admirabil.

Despre Anais m-am lamurit. Trebuie sa fi fost buna la pat; era istericuta si asta ajuta. De mai mult nici nu avea avea nevoie pentru functia “amanta de artist(i)”.

O vizita de seara / 01vz / 01.04.2008

Cand am ajuns la el acasa Danny Boy tocmai pleca. Asa ii zic eu prietenului tanar si carliontat al Amoralului. Are pielea alba si privirea grava, uneori solemna, uneori condimentata cu o tristete blanda. Cand bea ochii ii stralucesc, pielea fetei roseste usor si zambeste incontrolabil. E foarte irish. E primul moldovean irlandez din istorie. Pe masa simpla de lemn erau trei plicuri de ciocolata; doua desfacute (le bausera ei) si unul neatins. I-am strans mana si m-am asezat la masa. “Vrei ceva? Cafea? Ceai?” “Ciocolata” “Nu e pentru tine”, mi-a raspuns imediat, acoperind plicul cu palma. “Dar pentru cine?”, am insistat; ma facuse curios. “Pentru cine l-a cumparat” “Danny Boy?” “Da.” “Pentru cine?” S-a facut ca nu ma aude. Un obicei adesea fermecator, cateodata insuportabil. “Cafea atunci”

S-a ridicat, a umplut cafetiera, a pus fierbatorul in ea, a curatat si a spalat doua cani, cele din care bausera ciocolata. Plicul a ramas stingher pe masa, intre un blocnotes si bolurile mici, maro pamantiu, pline cu pixuri si stilouri. A facut totul incet, cu gesturi mai lenese si mai egale decat de obicei. Cand e foarte concentrat miscarile ii sunt precise si dense, iar privirea un pic mai intunecata. Isi transmite starea in jurul lui, radiaza tensiune. Cred ca isi propune sa faca asta; se poarta ca pe o scena.

Pe blocnotes e scrisa o fraza, intre ghilimele. Il intreb daca o pot citi. Aproba din cap, in timp ce imi toarna cafea. “Mai fratioare, da’ pe toate le faci anapoda si le incurci pana nu mai poate nimeni sa le puna la loc. Titlurile le scrii cu litera mica, nu pui numere, nici data.” Dupa fraza urmau trei semne de intrebare. “Ce-i asta?” “Din Gogol, dar nu stiu daca e exact, nu l-am verificat.” “Si ce faci cu el?” “E motto pentru o scrisoare, dar nu o mai scriu” “De ce?” “Nu ar fi frumos sau nu ar fi elegant. Nu trebuie sa o scriu.” “De ce?” “Ar fi gresit stilistic in relatia mea cu destinatarul.”

Am baut in tacere o vreme; oprise muzica imediat ce am intrat. Strangea in palma cana aburinda de cafea si privea peste umarul meu, spre raftul cu carti, fara sa se uite la ele. Nu l-am intrebat nimic; am asteptat rabdator. A lasat sa treaca ceva timp inainte sa vorbeasca. Mai intai a aranjat plicul de ciocolata astfel incat sa acopere cu el perfect un colt al mesei. “Ma preocupa stilistica relatiilor intre oameni. Pana unde e stilistica un plus adus chimiei naturale si de unde devine manierism?” “Pai de care te temi mai tare?” “De amandoua. Uneori de una, uneori de alta. De oricare in exces. Asta e alta intrebare, mai veche: care sunt excesele bune si care sunt cele rele?”

Am tacut si l-am lasat sa continue. Oricum nu avea nevoie de ajutor ca sa continue; isi luase aerul si tonul academic. “E ca la o poveste. Are un stil chiar daca nu iti propui asta. Dar e mai frumos daca iti propui. Si tot ca atunci cand scrii o poveste te lupti cu dilema: cat controlez din stil, cat imi asum ca maniera, cum fac sa nu premeditez pana omor povestea? Si pe urma mai departe. Cat te bucura stilul si cat povestea? Pot fi ele despartite?”

S-a ridicat si a pus plicul de ciocolata intr-o cutie metalica, deasupra rafturilor cu carti. “Am vazut de curand un film stupid, un musical frantuzesc, din care mi-a ramas totusi o expresie de digerat: pour la beaute du geste. Cat poti sa investesti in asta, in frumusetea, uneori incontestabila, a gesturilor. Habar n-am.”

A terminat fraza ridicand palmele in sus, a nestiinta, le-a impreunat, a rugaciune, incet, fara zgomot. A stat asa un pic apoi a lasat degetele sa alunece unele printre altele, impreunandu-le dramatic. Cam prea dramatic. "Esti OK?" "Da", mi-a raspuns zambind.

S-a pus iar pe tacut o vreme, apoi i-am povestit eu ceva de la serviciu, apoi mi-a povestit el ceva despre Genghis-Han (“dintr-o brosura de la Cotidianul”, s-a autoironizat benign, cum face mereu), apoi am plecat.

Scrisoare de acreditare

Amoralul nu mai vrea sa scrie. A avut el impresia ca a atins culmea gloriei si s-a retras teatral. De cand il stiu m-a scos din minti (e o metafora, nu imi ies vreodata din minti) cu apucatura asta a lui: toate sunt de prins intr-o regie, orice trebuie sa fie spectacol. E posedat de un demon al teatrului ce il impiedica sa vada in jurul lui fara sa construiasca simultan un scenariu. Chiar cand stam singuri si bem o cafea si sporovaim pare sa fie doar intr-o pauza, in spatele scenei, dar perfect constient de existenta ei. Are gesturi studiate, replici premeditate, pozeaza, construieste si se construieste tot timpul. E foarte obositor.

Sa luam doar ultimul text, ca exemplu:

„Pentru ca sambata seara nu am avut intelepciunea sa dorm, inainte sa trec peste o anumita ora (suma de ore in fapt), m-am ales cu o noaptea alba (asta) si tot felul de concluzii.” (Domnul este filozof, gandeste noaptea, intelegeti?) „Ma duc sa imi iau tigari, sa ma plimb putin prin Amzei, ma intorc si o scriu pe una dintre ele, cea care isi are locul aici.” (Adica stam in centru, ne plimbam ca boemii prin Amzei. Ce snob!) "Folosesc prea multe cuvinte. Vorbesc si scriu mult (si uneori prost). Prea multe SMS-uri, prea multe telefoane, prea multe mailuri. Jurnalul asta este un exemplu perfect. Greseli de stilistica, texte subtiri, insemnari doar de dragul de a spune ceva.” (Adica suntem asa autocritici si foarte exigenti. Un semn al superioritatii, nu? Dar doar dupa ce am scris, niciodata inainte sau in timpul. Ne lasati?) „Vreau sa tac, vreau sa reduc cat mai mult din cele de mai sus, vreau sa folosesc cuvinte doar atunci cand nu se poate altfel.” (Iete Rimbaudu’ unde se ascundea. Nu, nu a plecat in Tibet, se plimba inca prin Amzei.)

Prezenta mea aici isi are explicatia in urmatoarea conversatie cu domnul „Rugati-ma sa scriu, poate am sa ma induplec. Nu imi plac sinuciderile dar as gusta macar automutilari marunte, gen tuns la chelie.”
„De ce nu mai scrii?”, il intreb.
„Am scris de ce nu mai scriu”
„A, tu credeai ca ia cineva in serios prostiile alea?”
„...”
„Daca imi spui ca te-ai plictisit sau saturat sau epuizat si inchidem subiectul”
„Il inchidem oricum.”
„Dar imi placea blogul ala. Ma amuzam.”
„Ti-l dau tie.”
„Ce sa fac cu el?”
„Ce vrei.”
„Bine. O sa scriu pe el.”
„Bine”
„Si cum semnez. Ce sunt eu?”
„Ce vrei tu. Muza, ambasador, paharnic, spatar, cavalerii teutoni, Stefan cel Mare, Mickey Mouse”
„Am priceput”, l-am intrerupt. Ii plac enumerarile stupide si interminabile.

Presupun ca tot ce am scris mai sus este suficient pentru o scrisoare de acreditare. Daca mai exista intrebari va stau la dispozitie.

Sa tacem o vreme

Pentru ca sambata seara nu am avut intelepciunea sa dorm, inainte sa trec peste o anumita ora (suma de ore in fapt), m-am ales cu o noaptea alba (asta) si tot felul de concluzii. Ma duc sa imi iau tigari, sa ma plimb putin prin Amzei, ma intorc si o scriu pe una dintre ele, cea care isi are locul aici.

Folosesc prea multe cuvinte. Vorbesc si scriu mult (si uneori prost). Prea multe SMS-uri, prea multe telefoane, prea multe mailuri. Jurnalul asta este un exemplu perfect. Greseli de stilistica, texte subtiri, insemnari doar de dragul de a spune ceva. Stiu ca asa sunt, ca presupozitie, blogurile: directe, ne-prelucrate, ne-literare. Insa pe mine tipul asa de sinceritate, spontaneitatea verbala “la minut”, ma lasa rece. Sunt foarte exigent cu altii, dar fara sa imi dau seama am coborat standardele in privinta mea.

Trebuia sa fie un exercitiu de stilistica (nu doar literara) si vanitate, dar undeva pe drum s-a pierdut stilul. Teama imi e ca am pierdut din stil si in altele.

Cuvintele au magia lor. Trebuie sa le folosesti cu respect si grija, sa te apropii de ele cu solemnitate. E nevoie ca in orice ritual, de un anumit ritm, precedat de tacere. Ori asta lipseste din ce fac in ultima vreme. Ma joc cu propozitii ca un maimutoi cu bilele colorate; uneori indemanatic, alteori blazat, perfect inconstient in raport cu natura intima a subiectului distractiei.

Vreau sa tac, vreau sa reduc cat mai mult din cele de mai sus, vreau sa folosesc cuvinte doar atunci cand nu se poate altfel.

Fetita

Fetita pribegea prin spatele blocului, isi facea de lucru cu diverse, o bucata de scartaietoare plimbata pe zid, de exemplu. Nu plecase de pe terenul de joaca deliberat, se asezase la un moment dat pe vine, lasandu-si capul pe spate sa prinda ultimul soare din septembrie si cand soarele a disparut, disparusera si copiii chilomanind departe. A luat-o spre ei, sa-i prinda din urma, dar fara prea multa tragere de inima; tarsaitul propriilor picioare in mers ii provoca o placere mai mare decat jocul spre care se indrepta si pe care il mai jucase. S-a oprit insa ceva mai incolo, in dreptul unui domn in etate ce statea nemiscat, fascinata de dansul fumului ce iesea dintr-o pipa scurta, marinareasca, pe care tare mult i-ar fi placut sa o cerceteze mai indeaproape. De dincolo de fum a auzit o voce aspra, dar blanda:
“Buna ziua fetito”
“Buna ziua domnule”, a raspuns ea automat, vazandu-se si auzindu-se in acelasi moment de undeva din afara, ca intr-un cadru de Kieslowski. Ii placura culorile usor reci, distanta nici mare nici mica dintre cele doua personaje si lentoare cu care barbatul intinse mana stanga spre fetita. “Vrei sa te duc acasa?”
“Nu.”
“Vrei sa mergi cu mine?”
“O sa fie frumos?”
“O sa fie intens”
Raspunsul ii placu si intinse palma ei mica apucand, pe cat putea, degetele barbatului.

(Nu neg ca scena are o nota pedofila. E o nota vaga, insa foarte puternica, cum e “base note” la un parfum. Nu este insa din cale afara de patologica, pentru ca:

Despre fetita nu stim cati ani are. Sandalele rosii sau ciorapii pana la genunchi de aceeasi culoare ar putea sa ne induca in eroare. Defapt corpul arata ca al unei fete de 16 ani. E aproape la fel de inalta ca el, sanii sunt mici dar cu o forma ferma, picioarele lungi au muschii formati.

Nici barbatul nu mai pare acum atat de batran. Are barba, dar neincaruntita, gestul cu care isi scutura pipa are vigoare, strange bland mana fetitei, dar ii mangaie degetele incestuos.)

El se ridica si pornira pe alee, impreuna, ea tarsaindu-si picioarele, el calcand apasat.

Indubitabil neingrijorat

Si ce daca? Nu, nu sunt ingrijorat. Deloc? Deloc. Sunt indubitabil neingrijorat. De ce? De ce ce? De ce esti neingrijorat? Pentru ca sunt cel mai tare. Si totusi ? Sa iti povestesc. Stii ca am o partenera, amanta, nu stiu cum sa ii spun. Amanta cred ca e bine, imi place cuvantul. Asa. Si colega de apartament s-a mutat. Asa. Acum o sa aiba un coleg de apartament. Si nu m-a ingrijorat nici ca a respins toate fetele ce doreau sa... Oricat de ordonate, curate, serioase, istete si voluntare. Am zis: are fata standarde, normal. Nu de-asta imi place de ea? Apoi m-a neingrijorat si mai tare vestea ca a selectat un coleg de apartament cu care sa imparta baia, holul, bucataria, balconul, painea, hartia igienica si orice alctceva se mai imparte cand imparti un apartament cu doua camere. Nu. E ok. E si actor, deci daca nu e idiot s-ar putea sa fie simpatic. E totul ok.

E adevarat ca respectiva locuinta nu ofera prea multa intimitate. Cele doua camere sunt separate doar de o usa care nu se poate inchide (deci sta mai tot timpul deschisa), iar in camera ei nu se poate ajunge decat trecand pe langa patul (de acum) al lui. Iar geamul camerei, care stat tot timpul deschis, ca e cald, da in balconul comun. Iar ea doarme numai goala. dar nu e nici o problema. Sunt cool, sunt cel mai tare.

Nu m-am dez-neingrijorat nici macar dupa ce l-am cunoscut. Beam o cafea la Green, cand ea l-a salutat cu o fluturare de mana, zambindu-i larg. Dar asa zambeste ea, larg. Da? Eu nu am vazut-o. Ba da, asa zambeste in ultima vreme. Atunci e bine. Este perfect. Sa revin. El: 1,85-1,90, parul saten, foarte moale, lasat putin lung si dezordonat (il prinde freza usor rebela, caci are maxilare puternice), ochi albastru inchis. Pielea foarte alba si fina, degete lungi. Mi-a strans mana puternic. Vorbeste putin, dar nu e timid, caci nu isi fereste privirea. Purta un tricou de marinar (care ii venea foarte bine, caci are umerii lati) si pantaloni albi de in. Si da, ea are 22 de ani, eu zece mai mult, iar el 26. Dar asta e in avantajul meu, nu?

Si ce e cel mai bine este ca deja par sa se inteleaga foarte bine. Adica ea nici nu a apucat sa spun ca vrea sa bea ceva, iar el stia deja ce: Green Apple. Nu, sunt indubitabil neingrijorat.

Despre triunghiuri (amoroase sau nu)

(dialogul mentionat in insemnarea anterioara)

Abd’Allah: Despre ce vorbim azi?
Amoralul: Despre triunghiuri. Amoroase sau nu.
Abd’Allah: Pai amoroase sau nu?
Abd’Allah: Ca ar fi aiurea ca unul sa se ocupe de geometrie in spatiu iar altul sa analizeze coicidenta unghiurilor intr-un triunghi amoros de tipul isoscel.
Amoralul: Amoroase sau nu. Unghiurile sunt importante si in unele si in celelalte. Nu? Dreptele unui triunghi sunt modurile in care trei puncte se raporteaza/comunica unul cu altul. Imagineaza-ti un triunghi amoros: un barbat si doua femei sa zicem. Stau intr-un pat, au mainile intinse unii spre altii si se ating doar cu varfurile degetelor. Unghiurile formate ne spun ceva despre relatia lor, macar in acel moment?
Abd’Allah: Adevarat. Sau partial adevarat. Unele sunt mai importante decat celelalte, ceea ce conteaza enorm. Poti clasifica astfel de relatii comparandu-le cu clasele de triunghiuri. Sa ne gandim la unul isoscel, doua unghiuri egale exprima convergenta a doua personalitati egale, daca putem recunoaste o astfel de egalitate! Observatia asta finala ma face sa ma gandesc la un paradox. Pe de o parte, nu putem gandi triunghuri amoroase simetrice, nu echilaterale, dar nici macar de tipul celor isoscel. Intotdeauna cineva va avea deschiderea „unghiului” mai mare decat a celuilalt, de unde si relatiile de dominare si de supunere, sau de disimulata supunere. Pe de alta parte, fiind vorba despre o relatie amoroasa, nu mai poate fi vorba despre supunere, ci doar despre daruire. Cel putin, pana la un moment dat. Pe de alta parte suntem prizonerii imaginarului nostru. Nu este un exercitiu retoric, ci o evidentierea unei variante perfect plauzibile. Este posibil sa nu ai o intalnire de tipul unui triunghi, ci unul de tipul unui sir, sau, mai prozaic, a unui trenulet. Un trenulet amoros. Suna oribil, dar este posibil ca cei din capete sa nu se cunoasca si nici macar sa nu se vada. De unde si o eventuala supriza, la final.
Amoralul: Este posibil, e drept. Improbabil insa. E destul de greu si sa aduci in acelasi pat trei cetateni, indiferent de sexul lor. Suna criminal de bine sa pui laolalta doua tipe legate la ochi, care sa nu se cunoasca vreodata intre ele, dar… Mai raman variantele posta si viol in grup, dar eu nu agreez practicile de tipul asta. Sunt complet lipsite de finete. Deci lasam trenulete. Eu ma gandeam la altceva. Habar nu am daca asa e (stii ca sunt un idiot la stiintele realiste) dar parca suma lungimilor dreptelor ramane constanta intr-un triunghi, daca ii modifici doar unghiurile. Asa e?
Abd’Allah: Inainte de examenul de treapta, profesoara de matematica m-a declarat anti-talent. Cu toate acestea am luat o nota mare la examen, reusind sa practic genul ala de gandire coerenta si sistematica. Am mai tocit cateva formule. Lucrurile stau la fel si acum. Ceea ce ma face sa cred ca, da, asa este, suma ramane constanta.
Amoralul: Asta imi place mie la triunghi (amoros sau nu). Este foarte flexibil, foarte mobil, dar si constant. Aplicat la un triunghi amoros; oricum s-ar deplasa cei trei, oricare ar fi unghiurile la un moment dat distanta (apropierea) dintre ei ramane constanta. Exista o armonie geometrica intr-o astfel de relatie odata constituita. Ea pastreaza cu exactitate termenii constituenti. Numai fortele exterioare celor trei puncte (sau oricaruia dintre ele) pot strica coerenta. Ceea ce se intampla aproape de fiecare data. Ma gandeam acum daca exista triunghiuri de idei; cupluri sunt o gramada. Si care ar fi relatia dintre ele.
Abd’Allah: Este flexibil, dar este şi închis. Deşi este un spaţiu germinat de intenţia punerii în deschidere, el ne fiind încă perfect deschis. De exemplu, in imaginarul grecilor, preluat de cel al gnosticilor de secol II d. Chr., doiul –linia – este alteritatea, ecart-ul sau distanţa. Este o alteritate încă nefertilă, închisă, care stă sub semnul distanţei nu a unei multitudini convergente. Trei este obiectivarea acestei alterităţi şi punerea ei în deschis, dar, încă, sub rezerva unei condiţii de posibilitate. Triada este semnul punerii în deschis, Trei – triunghiul – nu este încă împlinire, ci condiţie de posibilitate a acesteia, indicare a sensului ei şi chiar a ei. De aceea, vârful triunghiului este cel care orientează. De aici ajungem la patru – simbolizat de pătrat – care este deja punere în deschis, sub o formă stabilă, dar, tocmai de aceea, incompletă, limitată, aşteptândă. Cel mai potrivit cuvânt. Cinci, pentada, reprezintă, printre altele, perfecţiunea punerii în deschis, care fără a fi ajuns la final – punerea în deschis este infinită – este deja completă. Este punerea în deschisul infinitului. Daca te uiţi la grafia pentadei o să descoperi mai multe triunghiuri care se întrepătrund. Şi uite aşa, de aceea, grecii, măcar o dată pe an, nu se mulţumeau numai cu puncte, linii sau triunghiuri conjugale, ci se conjugau bahic de nu mai puteau, se puneau, cam vreo trei zile, în deschisul unui sens unic, dar infinit, chestie complet irealizabilă într-un singur pat, şi de abia apropiabilă într-un întreg oraş. Apoi se întorceau liniştiţi la ale lor, cu un spaţiu interior mult lărgit, sau, mai corect (nu politic) purificat. Ce lume, ce vremuri!
Amoralul: Mama unde am ajuns. Parca vorbeam despre sex in grup.
Abd’Allah: Păi despre asta vorbim. Numai că unii dintre iniţiatorii acestei poveşti, grecii, ar fi fost de părere că, interesante cu adevărat devin lucrurile de la cinci în sus, nu de la trei. Triunghiul amoros era o chestie mult mai domestică şi mai cotidiană decât acum. Sunt convins că nici grecul de rând nu se gândea la pentade, triade şi diade când participa la orgiile locale, cu judecata masiv anesteziată. Dar cred că acestea aveau loc şi datorită acestui imaginar şi graţie semnificaţiilor care îl alcătuiau. Pentru un bărbat nu era mare lucru să aibă parte de două neveste în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, adică în pat. Apăreau, în schimb, probleme când în peisaj se înfiinţa un alt bărbat. Dar nu din cauza triunghiului, ci din cauza posibilei alterări a condiţiei sale masculine, a unghiului în care stătea înclinat.
Amoralul: Tare. Stii ca ma gandeam la asta chiar zilele trecute. Nu imi dau seama daca imi place mai mult cu doua femei sau cu un barbat si o femeie. E drept ca sunt povesti diferite si raportari diferite, dar chiar nu pot sa aleg. Parca la greci era OK atata timp cat erai activ, indiferent de sex. Adica putea fi nasol, in principiu, si cu o femeie daca actul sexual favorit era sa ti-o traga cu un castravete in anus. Foarte ciudata distinctia asta atat de stricta activ/pasiv.
Abd’Allah: Pe greci îi preocupa povestea cu pasivitatea. De abia, începând cu Platon avem parte de un Socrate ceva mai moralizator, unul care pentru a nu-l pune pe celălat în situaţia unei astfel de pasivităţi, îl iubeşte de la distanţă. Începe astfel să funcţioneze paradigma celui care se dăruieşte în mod activ, a celui care caută să-l nu-l domine şi să-l nu îl supună pe un celălalt, devenit pasiv. Aşa că, dacă agreai banane înfipte în anus şi bice articulate pe spate, chiar dacă veneau de la o femeie, fie ea sclavă, fie ea angajată în casă cu carte de muncă, tot culpabil erai. Cele două variante propuse de tine sunt deopotrivă de atractive, dar în circumstanţele unei pure gândiri greceşti. Altfel, a se slăbi!
Amoralul: Ma doare maseaua ingrozitor. Nu mai pot nici sa gandesc. Imi bag picioarele in ele de triunghiuri si de greci si de sex trigonmetric.
Abd’Allah: Ar trebui să zici merci că nu a fost vorba despre geometrie în spaţiu. Acolo, deşi totul este şi mai interesant, am tot felul de reţineri: mă gândesc cu stupoare şi interes nedisimulat la un cub sexual, sau la un sfert de con. Complicat! Atractiv! Dar, pentru început, ar trebui să pornim de la lucrurile simple. Sugerez să-ţi tratezi măseaua aia.

Caut menaj-a-trois (deocamdata suntem unu')

Noaptea este un sfetnic bun? Pentru cine? Cred ca mai toate tampeniile din viata mea s-au intamplat noaptea. Motiv sa o iubesc si mai mult. In noaptea asta, totusi, nu am facut nici o chestiune demna de povestit (tampeniile sunt mai mereu demne de povestit).

In noaptea asta am scris niste prostii, am citit bucati dintr-o carte care imi place asa de mult incat tot recitesc din ea de vreo luna, am ascultat muzici, am bricolat, mi-am umplut degetele de Superglue si m-am chinuit sa le curat. Neinteresant? Normal, dar in fond un jurnal contine si banalitati, pentru echilibru.

"De ce nu mai exista barbati?", se intreaba privind in jurul ei pe terasa. Apoi se uita la mine, zambeste (frumos, cu atribute amestecate si prea nuantate pentru ora asta) si zice: "Sau daca exista sunt atat de egocentristi". Nu era un repros; ea nu face reprosuri. Mai ales este la fel de egocentrica. Si vanitoasa.

Imi plac foarte tare femeile orgolioase si vanitoase si egocentrice si orice genuri proxim mai vreti. Asta si pentru ca iti trebuie o mare doza de gratie ca sa nu lasi aste insusiri sa alunece in "fite" - o barbarie dezgustatoare.

Am recitit doua dialoguri mai vechi cu Abd'Allah, pe care va trebui la un moment dat sa le re-public. Suntem amandoi atat de destepti, mai ales el, ca e si pacat sa ramana ascunse pe un blog ce odata le-a fost dedicat dar acum nu mai exista. Deci asa vom face.

Era unul dintre ele despre triunghiuri (si amoroase) si brusc mi-am mai stabilit un obiectiv. E musai ca pana la sfarsitul tineretei mele sa traiesc intr-un menaj-a-trois. De fapt mai bine doua: unul cu doua femei si unul cu o femeie si un barbat. Dar menaj menaj. Trebuie sa dureze macar doua saptamani/o luna, nu asa o noapte doua, ca asta nu e mare lucru. Adica e foarte misto, dar nu e o provocare, nu e greu de obtinut si trait si intretinut. Doua femei (sau doi barbati) sa se suporte o noapte intr-un pat mai gasim, dar un menaj... Ma gandesc ca este aproape imposibil sa gasesc doua femei misto, istete, cu personalitate (cu tot ce mai spune Cosmo ca are o femeie adevarata) care sa doreasca asa ceva. Pentru ca aici e smecheria; nu vreau doua idioate. Vreau sa fie ca in orice poveste misto - cu cafele si conversatie si mici ironii si bai lungi si seri in oras. O sa o facem si pe asta.

Portret

Are 18 ani cred - e anul 1 la Arte Plastice. Privirea este inteligenta si, uneori, curajoasa. E mica si are un corp de dansatoare; picioarele elastice, spatele foarte drept. Parul prins, de cate ori ne-am intalnit, in coc. Foarte expresiva, cu o figura mobila. Usor isterica. Rade brusc, din senin, gesticuleaza mult si larg. Voluntara, pentru ca este timida. Curioasa, in felul acela in care numai adolescentele sunt: curat, transparent. Ii plac (dar o si stanjenesc) barbatii ce o privesc lung. Cand va invata sa se controleze va fi cuceritoare.

PS. Da, si ea are sanii mici, spre marele amuzament al celor 2-3 domnisoare (le stim noi care) care se hlizesc intr-un colt de auditorium. Cat de curand va trebui sa fac o analiza a sanilor ce mi-au trecut prin viata, pentru ca aceasta coincidenta sa fie pusa la locul cuvenit.

De sub ploaie

Un parchet perfect negru, cu imbinari coada de randunica. Im mijloc e un birou, cel mai simplu, o masa mare practic, rosu inchis. Apoi un scaun de piele, moale, negru. Hartie galben pal si un stilou si un toc si doua calimari. Una cu albastru regal si alta cu violet. Si pixuri - celelalte sunt acolo doar pentru ca arata frumos. Cu o latura spre birou, la un metru distanta, e o canapea. E tot din piele neagra dar pe ea sunt aruncate perne si o patura cu modele tunisiene: caramiziu si verde si crem si alte culori.

E atat de usor sa fii nefericit (cartile sunt mai mereu servite asa) incat nu mi se pare vreo mare scofala. Nici prea fericit nu e bine. Daca ti se intampla mereu este un semn indiscutabil de bovinism.

Trebuie sa imi inventez niste amanunte romantice pentru biografia tineretei. Asa nu se poate. Spectacolul Vamii m-a indemnat la retrospective: nu am cantat la chiatara, pian sau cimpoi, nu am pictat/desenat, nu am scris poezii. Mi-am batut joc si de scrisorile de dragoste; in clasa a 6-a scriam epistole de amor pe bani - 3 lei bucata. Si de cate ori mimam romantismul (e o varsta la care e musai sa faci asta) radeam in sine de ma stricam. Intr-o posibila biografie e musai sa fac rost de un trandafir, o mandolina, ceva.

M-am vazut cu fratele mai mic. E primul lui an in Vama. M-a tapat de bani si am jucat fotbal pe beri. L-am urmarit cu mandrie cum se inversuneaza si incepe sa joace dur daca suntem in pericol sa pierdem. Si-a dat peste cap o unghie, a bandajat-o repede si a jucat mai departe desi se vedea ca il doare rau. A fost foarte bine.

Foarte frumoasa ploaia asta. Si cea de aseara.

In drum spre Vama

Cu ce sa ne ocupam in miezul noptii, decat cu reflectii. (Era sa scriu reflexii, pentru ca in usa placata cu o oglinda vad o fata care se preumbla prin camera si face bagaje pentru la mare. Poarta doar niste chiloti rosii, foarte mici. Are picioare lungi si perfecte.)

Cu bucurie si tristete (fiecare alocata de alt motiv) descopar ca ma mai pot surprinde. In ultimul an mi-am pierdut de cateva ori cumpatul. Am fost slab, am fost fricos, m-am trezit confuz si ne-stapan pe situatie. Nici macar nu stiu cat de vizibil a fost pentru altii, dar pentru mine a fost un soc. E complicat de explicat, asa ca ma opresc. Important este ca de curand, adica de vreo ora, m-am relaxat cu ideea ca se poate intampla si asta, ca poate am luat-o prea in tragic.

Incerc sa imi dau seama cum as rectiona in cazul unei infidelitati. Chiar nu reusesc. Nu ma pot hotara; as fi amuzat, scos din minti, excitat? Oricare dintre variante (fiecare cu argumentele sale) imi pare perfect plauzibila.

(Aici am scris o platitudine mai mare decat cele de deasupra. Apoi am sters-o.)

Cred ca nu o sa mai termine vreodata de facut bagaje. Plecam un weekend si ea tot cauta si aseaza lucruri de vreo 3 ore. Nu, sigur nu o sa termine. Asta va fi restul vietii mele - o sa tot scriu la insemnarea asta tragand cu coada ochiului din and in cand la ea.

Ma tot intreb (e o figura de stil, intelegi, nu? de fapt nu ma intreb.) daca nu e ceva bolnavicios in raportarea mea la o femeie care imi place cu adevarat. Alternativ, dar pe parcursul unei singure zile, as vrea sa o infiez, sa o protejez, sa o zdrobesc, sa o calc in picioare. La o ora dupa ce nu stiu cum sa o rasfat as vrea sa o vad facuta posta, ca apoi sa vreau la un picnic, ca apoi sa vreau sa ma pis pe dungile rosu aprins lasate de o nuia pe pielea ei alba. Apoi sa ii gatesc, apoi sa ii bag pula pe gat brutal, tinand-o de par, pana se sufoca, pana raman cu fire rupte intre degete. E un instict canibal - de la femeile care conteaza vreau tot ce au, tot ce pot. Vreau sa ma plimb prin toata fiinta lor; fericire, spaima, orgasm, confort, umilinta, excitare, durere.

Parerea ta o stiu dracusorule betivan, nu mai trebuie sa insisti.

Gata, plec in Vama. Mai reflectez si beat; vad ca asa, pe cafea, nu prea imi iese.

Dovlatov

Lovit de caldura si de un acces (sau exces) de generozitate inexplicabila impartasesc doua fraze dintr-o carte care mi-a placut tare:

"Vorbirea lui era inrudita cu muzica clasica, pictura abstracta si ciripitul sticletelui. Emotiile innecau sensul"
"-Iubirea e pentru tineret. Pentru militari si sportivi... Aici e totul mai complicat. Aici nu e vorba de iubire, ci de destin."
- Serghei Dovalatov, Rezervatia Puskin

O minunatie de mic roman, scris in ciuda teoreticienilor care spun ca literatura de felul asta e pe moarte. Confirma o parere mai veche de a mea (fiind egocentrist ma intorc mereu la eu). Nu exista imposibilitati teoretice, doar lipsa de coaie si talent.

Intr-o seara

El era tanar, inalt, cu umerii lati, bronzat si tuns scurt. Avea palme mari, puternice, cu degete lungi. Eram ametit bine; nici nu mai stiu de unde aparuse pustiul. De unde stateam eu, pe un scaun, aproape in mijlocul camerei, se vedea asa:

El o dezbraca, o intinde pe spate pe saltea, e cu capul intre picioarele ei, isi freaca penisul incet prin pantaloni. Ea isi acopera fata cu palmele; la inceput ii e rusine sa ma priveasca. El se dezbraca precipitat; are un penis frumos, perfect cilindric, de aceeasi culoare cu pielea. Ea se intorce si se aseaza in patru labe, isi ascunde fata in perna - parul ondulat se rasfira deasupra capului ca o umbrela. El o mangaie cu o mana pe spate, cu cealalta intre picioare; isi umezeste degetele in gura si baga doua in ea. Bland.

Sa vorbim despre lumina. Nu imi place. E lumina prima a diminetii, inca discreta, insinuanta. Stiu insa ca intr-o ora va fi puternica, de nesuportat. Perdelele translucide nu or sa ajute prea mult.

Sunete. Doar ale lor si tigara pe care o frec neros intre degete. Imi dau seama cat de spasmodic o fac si ma opresc.

Ma uit fix la ei. Nici el nu ma priveste la inceput. O face doar o singura data, atunci cand isi pune un prezervativ, ca si cum mi-ar cere voie sa intre. Nu ii raspund. O face. Penisul aluneca incet inauntru si afara. E lung si iese mult inainte sa intre, destul de brusc, la loc. O tine de solduri strans, varfurile degetelor sunt ascunse in carne. Ea nu geme; si-a acoperit gura cu antebratul stang, musca din el. El continua. E grabit o vreme, apoi se opreste, ramane in ea, respira, o ia de la capat. Ea isi baga mana dreapta intre picioare, se mangaie. Orgasmul e scurt si exploziv, spatele i se contorsioneaza, isi arunca parul pe spate dintr-o singura miscare a capului. Tipa scurt. Apoi se intinde moale pe burta. El se precipita, intra in ea asa, inerta, din ce in ce mai repede. Ejaculeaza.

Se uita spre mine. Ma ridic, deschid usa. Isi trage repede hainele pe el si fuge. Inchid incet usa si ma intind langa ea pe saltea. O imbratisez. Inca mai tremura. Trag patura peste noi complet; lumina e ingrozitor de puternica.

Rezultate "Sa votam!"

Blogopoporul (redus la scara) a decis. Amoralul este:

50% Leu
20% Fecioara
10% Monstru
10% Pesti
10% Ecocentrist patologic

Este perfect adevarat si promit ca nu am sa ma schimb.

Horoscop

Asa. Imi dadu Pisica Rosie, ca se amuze pe seama mea, un horoscop. Si ne-am ras ce ne-am ras pana am decis sa il public. Pentru ca un blogger respectabil trebuie sa dea, macar din cand in cand, si detalii mai lumesti despre el. Or eu am cam exagerat, bag seama, cu discretia. Poza nu, zi de nastere nu, adresa nu. Macar despre zodie sa spun.

Element: focul. Focul leonin este flacara constanta si extrem de fierbinte a Soarelui (cam 100.000 de grade Celsius). De la distanta, incalzeste. Apropie-te si te faci friptura. Joaca-te cu focul asta si o sa te arzi foarte rau.
Calitate: Fix. Leii sunt fixati pe parerea foarte buna pe care o au despre persoana lor. Sau sunt fixati pe corpul tau asudat, terminat, care cere indurare.
Guvernator: soarele. Bai de soare, insolatie, arsuri. Conducator exaltat al universului, patului, canapelei si telecomenzii.
Slujba ideala: Seful suprem al tuturor sefilor
Prima intalnire ideala: ea lesina cand il vede, se topeste la restaurant, gangureste de fericire cand este prezentata prietenilor si cere in genunchi sa faca sex. Sterge pantofii inainte sa plece.
Zona erogena: inima. Laudele si un cercel in sfarc sunt cheia reusitei.
Stil romantic: Domn si Stapan absolut
Ciudatenie sexuala: Adora ca celalalt sa faca tot. Si se asteapta la multumiri profunde dupa.

Egocentrici in stare sa te calce in picioare care cer non-stop atentie a caror purtare de copil razgaiat este eclipsata doar de incercarile constante de a face pe seful cu toata lumea. Se cred centrul universului tuturor celorlalti. Venerarea in genunchi si adorarea pe coate sunt singurele variante acceptate. Sunt fie zgomotosi, abrazivi si dictatori sau linistiti, demni si vicleni. Nu exista Lei timizi. Sunt teatrali, nu practici. Nevoia lor constanta de a fi in centrul atentiei adesea ii face sa joace rolul regelui exilat si nefericit.

Au sindromul „aici si acum”. Adica nu au abilitatea sa inteleaga valoarea atentiei in timp fata de o idee sau o relatie. Daca te certi cu ei, o sa raga indignati. Daca printr-o minune ai ultimul cuvant intr-o disputa, o sa se chiorasca la tine in tacere inainte sa se retraga in umbra, unde planuiesc urmatorul atac. Ii place sa se joace de-a comandantul suprem. Cere ascultare oarba, respect si rasplata cand vine seara acasa. Fie ca merita sau nu. Raneste-i mandria sau ataca-i demnitatea si pregateste-te de macel. Daca e mai tacut, considera-l un dictator binevoitor. Se asteapta sa ii faci masaj, sa ii mangai egoul ranit. Chiar daca cheleste si e cat un butoi, complimenteaza-l despre cat de bine se tine si ce par frumos are. Se spune ca barbatii Leu arata adesea mai inalti decat sunt in realitate. E doar o iluzie. Ca si celelalte aspecte din viata lor pe care si-o imagineaza grandioasa. Ca sa imblanzesti un Leu, felicita-l pentru fiecare trasatura a personalitatii sale. Adora sa fie in centrul atentiei (chestia asta nu poate sa fie repetata de prea multe ori. Doar este darul zeilor catre umanitate....eventual chiar incarnarea uneia dintre divinitati)

Cum il depistezi: nu ai cum sa il ratezi, ca intrarea lui e precedata de tobe. In cazul nefericit cand ai ratat, nu te ingrijora, ca e foarte simplu de gasit. E ala din lumina reflectorului. De asemeni, o sa remarci mana divinitatii scriind pe aureola din jurul capului sau „ femei ale lumii, iata darul meu catre voi. cu stima, Dumnezeu. P.S. cine nu crede in mine, poate sa il ia pe el drept idol”

Cum il intrigi: uita-te la el cu o privire inocenta si susura-i „Vai, ce barbat frumos si puternic esti” „O, mi-as dori sa fiu si eu la fel de desteapta/curajoasa/amuzanta ca si tine” sau „Nu esti cumva vreo vedeta” sau pur si simplu atarna-ti o oglinda de gat si nu zi nimic.

Prima intalnire: o sa fie destul de placuta. Nu i-ai auzit inca toate povestile despre viata lui, asa ca e interesanta. Si o sa mai fie si la a doua intalnire. La a treia intalnire o sa vrei sa scapi de reluarea acelorasi tampenii prezentate sub forma „epopeea vietii Leului”. Cu sexul ii inchizi gura. Desigur, dopurile in urechi sau sa refuzi sa il mai vezi vreodata functioneaza la fel de bine, dar plecam de la premisa ca deja te-ai indragostit nebuneste de el (dupa doua intalniri) si ca viata ta nu mai are nici un sens fara prezenta lui.

Daca iti da papucii: ai plecat cumva de acasa ca sa muncesti? Ai vorbit cu alt barbat, desi era doar cumnatul tau? Ai opinii care sunt ale tale? Ai ras cumva atunci cand nu incerca sa fie amuzant? E, in cazul asta, de ce te miri? „Ti-ai facut-o cu mana ta”

Daca ii dai tu papucii: e pur si simplu imposibil.

Jurnal

Nu am mai scris de ceva vreme, desi as avea o multime de lucruri de povestit. Sunt (a cata oara?) intr-o perioada in care incerc sa ordonez ce mi se intampla. Mda, foarte adolescentin. Cred ca trebuie sa mai plec o saptamana doua la munte, sa ma oxigenez.

Ca Mihaela Radulescu scrie in Elle e treaba ei. Ca Polirom face si volum din asta e treaba lor. Ce mi se pare cel mai tare e ca exista un club de lectura Elle si ca la proxima intalnire vor discuta despre cartea asta. Adica ei chiar iau in serios... Am vazut un afis la intrarea in Green despre asta. Nu mai stiu cand era cenaclul programat. Daca va intereseaza pe vreunul pot sa ma uit diseara si sa va spun.

Da, exista si oameni de stanga misto. Aia care se trezesc. De exemplu Gillete. Dupa ce a scris o carte superutopica (in esenta o tampenie) a inventat lamele de ras si s-a facut miliardar. Nu e amuzant?

Leapsa singur

Ultima revelatie?
Pana la urma, in ciuda impresiei pe care o am de ani de zile ca ma tot despart de oameni deosebiti, cunosc o gramada de oameni deosebiti. Facand un bilant sumar sunt tare multumit. Asa de multumit si de mandru de ei ca ma gandesc sa le iau interviuri si sa le public pe aici.

Ce parere aveti despre vinovatie? Consumati?
Este o lasitate, este incapacitatea de a-ti asuma niste optiuni. Si de sunt iesite din slabiciuni sunt totusi ale mele. Consumam tot ce-i omenesc, deci si momente in care sunt las si ma simt vinovat. Dar nu imi mai amintesc cand s-a intamplat ultima oara; trebuie sa fie cativa ani buni.

Contrastul maxim la care va puteti gandi?
Cel dintre instalatiile sanitare si instalatiile artistice. Primele sunt o capodopera la care omenirea lucreaza de secole bune. Celelealte sunt un moft si o impotenta.

Frici?
De avion - minora. De dementa senila (se poate inlocui cu orice boala degenerativa a creierului) - maxima. De ratare - permanenta.

Femeile (trecute si prezente) sunt camere dintr-un palat sau pagini dintr-o carte?
Pagini dintr-o carte; comunica mai bine (intim, ascuns) intre ele decat camerele. Nu sunt constructii geometrice ci fluide. Bine, vorbim de femeile importante. Celelalte sunt note din acelea care se pun la sfarsit si pe care uneori le citim, dar de cele mai multe ori nu.

Viciul favorit?
Viciul este o atitudine, nu o apucatura; un amestec fin de alegeri si predispozitie. Viciul meu favorit este chiar starea despre care vorbim.

Ai schimba ceva la tine?
Ce intrebari tampite pui si tu. Chiar nu mai ai despre ce scrie? Pune mana pe o carte si citeste, fa altceva. Avea dreptate Tiliq cand spunea ca masturbarea lui e mai onesta.

Cum m-a futut Timisoara (da' si eu pe ea)

Am fost in weekendul trecut la Timisoara si totul a fost foarte bine. Vreme frumoasa si toate viciile frumos reprezentate in doua nopti destul de pline. Asta probabil si pentru ca eram un grup solid venit de la Bucuresti. Orasul are de oferit exemplare remarcabile din specia “studente”. Prima cu care am vorbit era din Tg.Jiu. Sunt carcotas acum. Chiar era timisoreanca, din acelea pur-sange, care dispretuiesc discursiv miticii, dar li se scurg ochii dupa ei. Iar sunt carcotas. Si generalizez grosolan. Dar nu ma pot opri; polemicile dintre mine si Timisoara au o istorie veche.

(Un mic excurs: cu ocazia asta am descoperit cum pot sa nu mai fiu stresat de calatoria cu avionul. Trebuie sa stau langa o femeie careia ii este frica. Se activeaza marele mascul din mine si sunt cel mai relaxat.)

Istoria: pe cand eram eu tanar tanar si iute indragostitoriu, adica pe la 19 ani, am fost la mare. Si acolo am cunoscut o fata, studenta la Arhitectura in Timisoara. Si m-am indragostit. Si ea. Si in Bucuresti era urat fara Doinita, si ploua tot timpul, si Steaua facea numai egaluri cu echipe mici, si ai mei s-au suparat cand au aflat ca repet clasa a 11-a, si in general dragostea neimplinita imi futuse toata karma. Asa ca am plecat la Timisoara ca sa: 1) implinesc dragostea si repar karma, 2) ca sa fac sex cu o super tipa, mai mare cu 3 ani decat mine si detinatoare a unei perechi de sani cum rar am vazut, 3) pentru ca orice motiv mi se pare bun ca sa pleci. Tren, gara, camine. Doinito am venit esti nebun ce faci aici eu nu pot sa traiesc fara tine nu ai unde sa stai o sa stau oriunde si eu te iubesc si asa mai departe. Si am ramas vreo trei luni, drept care am pierdut primul trimestru din anul de repetat. Am fugit pana la urma, victima a prejudecatilor regionale. Ne-au distrus dragostea. Animalelor! Motivul formal a fost un affaire minor intre mine si o tipa din camin. Dar eu sunt convins si acum ca aia m-a sedus intentionat, ca sa ma goneasca din oras. A, si ca sa imi distruga dragostea.

"Scrie un post"

"Scrie ceva.""Ce? De ce?""Asa, scrie pe blog."...aseara ploua foarte frumos cand mergeam pe Caderea Bastiliei. Cantam imnul national (repertoriul meu este foarte redus) si dirijam cu miscari largi fanfara din urma. Imi plac cocurile neglijente din care scapa suvite de o anume lungime - putin peste marginea maxilarului. Am o viata foarte misto. Durerile ne individualizeaza mai mult decat placerile. Spiridusul este tot neschimbat, dar numai in anumite privinte. A mai crescut. Toti am mai crescut. Imi plac sandalele prinse cu sireturi subtiri de glezne frumoase. M-am indragostit de Roma si o sa ma intorc acolo de multe ori. Am senzatia ca scriu prea mult, prea multe, ca m-am facut un automat de scris si am pierdut din emotia actului. Imi vine sa ma opresc, sa nu mai ating un an o foaie de hartie, caci imi e frica ca scrisul sa nu devina natural, sa nu se transforme in act reflex. Abia astept sa vina zapuseala cea mare, cand aerul devine irespirabil si ne taram ca niste meduze prin Bucuresti. Nu vreau sa mai pierd oamenii care imi plac. Pesemne ca am imbatranit, caci ma gandesc, din ce in ce mai des, cum sa ii tin aproape de mine. Gata, am scris.

07.05.07

Am ajuns in varf, pe cupola, sufland greu, dupa ce urcasem mai bine de 500 de trepte. Iar acolo, deasupra intregului oras, pe Basilica San Pietro, pe un perete proaspat renovat, statea scris cu marker-ul: "Lehliu, Alexandria, Romania."

Timisoara

Am fost la Timisoara. Taximetristii conduc ca niste pensionare; dau prioritate si la linia continua de pe sosea. La Mac Donalds dureaza 20 de minute sa iti aranjeze o chiftea in chifla. Toate carciumile se inchid la 12; cum vine noaptea se sting luminile de parca ar fi alarma de bombardament. Nu cred ca am vazut vreun localnic care sa lase impresia ca e complet viu. Foarte multa liniste; exterioara si interioara. Oamenii aia traiesc probabil 200 de ani.

La terasa unde am luat masa era si o mica petrecere de dupa-amiaza. 20 de femei, iesite probabil de la fabrica, o sarbatoreau pe una dintre ele cu bere si seminte de floarea soarelui. Ce urat! Obiceiuri din astea oltenesti pe malurile Begai? Nu as fi crezut.

Chestionarul de la Abd'Allah

Si iar nu ma tin de cuvant; am zis odata ca nu imi place genul asta de chestionare si oracole. Pe de alta parte nu il pot refuza pe Abd'Allah, caci il cunosc de pe vremea cand nu stia ce inseamna Abd'Allah si imi e tare drag, inclusiv pentru felul asta al lui de a se bucura onest de diferite jucarele.

Jos veverita! Jos lumpenitza!

Jos cu veverita si cu lumpenitza! Sunt malitioase, malentenduofile si malversationiste. Traiesc la marginea societatii (culturale) si croseteaza permanent intrigi, numai aparent gratuite. E unul m-am saturat. Si voi la fel, desi nu stiti inca. Veverita si cu lumpenitza sunt autoarele comentariilor care iau in ras insemnarile mele sincere (si comentariile voastre nu mai putin oneste). Veverita si cu lumpenitza ponegresc fara hodina blogosfera (si blogopoporul). Ar trebui sa existe patrule care sa ne fereasca de asemenea specimene. Ar trebui poate sa facem militii populare si sa mergem dupa ele. Sa le haituim, sa le prindem (le haituim mai mult, sa le intre spaima-n suflet), sa le punem sa dezminta tot. Sa reeducam veverita si lumpenitza. Io vreau sa le vad purtand tricouri cu Che (horror horrorumn, nenorocitele sunt impotriva stangii) intrand din blog in blog si cerandu-si scuze pentru ce au gandit, spus si facut. Formula ar fi asa: “Iertare. Blogosfera rulz. Traiasca Revolutia.”

Scandal!

Scandal domnule (vezi insemnarea Ideologice, de mai jos). Politicos fiind simt datoria sa raspund unui comentariu.
---------------------------------------------
Comentariul domnului Jolly:
o, atlet al burgheziei, in fata superficialitatii tale lumpenii se imprastie ca potarnichile.
vai noua celor ce nu impartasim parerile tale si ale colegul tau de opinii si reactii patimase Gigi Becali (nu doar un invingator ci si un om aproape sfant!) caci vom fi batuti fara mila...
---------------------------------------------

Stimate domnule Jolly,

Ma bucur de cate ori am prilejul sa cunosc un om curajos. Eu ma tem de ironia ieftina, ca tehnica de argumentatie, si evit pe cat posibil sa o folosesc. Trecand peste stilistica avem ceva probleme cu conceptele folosite. Pentru ca:

- Burghezia nu este musai de dreapta. Eu stiu cel putin vreo doua revolutii (din acelea foarte stangiste) in care burghezia a stat pe baricade cu proletariatul.
- Burghezia nu este omogena ideologic, sustine (surpriza!) Marx.
- Lumpen (prescurtare de la lumpenproletariat) nu este sinonim cu proletariat. Chiar Marx si Engels (cei care au pus in circulatie termenul) socotesc ca lumpenproletariatul nu are valoare ideologica. Mi se intareste o banuiala mai veche: cele mai proaste lecturi ale marxistilor le comit (daca le comit) oamenii de stanga.
- Nu pot fi coleg de opinii (de reactii patimase da!) cu domnul Gigi Becali. El are, chiar daca nu stie, un discurs de stanga.

Superficial fiind imi rezum argumentatia la aceste cateva propozitii.

Cu respect si netarmurita dragoste pentru adevar,
Amoralul

09.03.07

In miezul ultimei ierni am cunoscut o fata despre care as fi scris o carte. De fapt e invers. Acum ceva ani, cand vroiam sa ma fac scriitor, as fi scris o carte despre o fata, iar in miezul ultimei ierni am si cunoscut-o. Ne-am vazut de cateva ori, cinci sau zece, si a plecat in America. Ma uitam peste desenele ei (deseneaza/picteaza) si ma gandeam ca nu stiu daca regret ca a disparut asa repede. Daca trec prin imaginile pe care le-am pastrat amintire (favorita este una in care merg pe trotuar, sobru, cu mainile in buzunarele paltonului, iar ea se invarte pe role in jurul meu) ma gandesc ca ar trebui sa am o gramada de motive sa imi para rau. Dar nu e asa.

Nu am convingerea ca peste patru ani, cand se intoarce de pe la studii (daca se intoarce) o sa ne mai vedem/cunoastem. Au contraire.

As putea scrie despre cateva detalii fizice (fermecatoare per se), dar ele nu au decat partial legatura cu impresia cea mai puternica: ca are un corp prea mic pentru cata nebunie si talent adaposteste.

O sa vedem.

Ideologice

Aseara m-am enervat rau. Citeam intr-o revista un articol al lui Ernu in care reusea sa spuna de 30 de ori "eu" in 50 de propozitii. Era, teoretic, o cronica la cartea altuia (expediata in doua fraze), dar sfarsea prin a vorbi tot despre colectia lui de articole nepublicate. Un labagiu, parerea mea. Scuzati vehementa exprimarii, dar asa simt eu in raport cu stanga.

Cred ca nu am intalnit mai mult de 2-3 oameni de stanga care sa nu imi lase impresia de hamsteri frustrati. Nimic puternic, nimic de invingator (in orice fel de arie). Manati doar de un meschin demon al demolarii si detractarii. "Sa daramam canoane, sa dispara statuile." Da' ce aveti mai copii cu statuile? Faceti altele daca aveti coaie.

Stanga e o doctrina a impotentei.

Nu inteleg. Cum poti sa porti un tricou cu "Che Guevara" sau o sapca cu steaua rosie.? Cum poti sa fii atat de naiv, atat de inocent (ca sa nu folosesc imbecil, desi e mai adecvat), incat sa descarci simbolurile astea de cimitirele intregi care le insotesc?

Aseara mi-as fi dorit tare mult un stangist in proximitate, ca sa reactionez exact asa cum se astepta de la mine: sa-l bat cu patima.

2 Problema

Inca doua problema, la fel de frumoase.
Aceeasi tema: albul joaca / mat in doua mutari.

Problema

Albul joaca / Mat in doua mutari

24.02.07

Ma plimbam aseara prin Centru, fara sa am de ajuns in vreun loc anume. Frig, vant taios. Imi place asa de mult incat nu imi vine sa intru in niciuna din cafenelele pe langa care trec. E reconfortant sa iti simti fata inghetata. Pe langa mine trece un cuplu zgribulit; stransi unul in altul. Imi imaginez ce bine le va fi odata ajunsi la caldura.

Poti sa te lupti cu o fantasma? Poti, dar e foarte greu.

Intru la Picasso si beau o cafea. Ma gandesc la cate am facut pana acum in viata si e putin angoasant. Nu imi dau seama ce as mai putea face, ce teritoriu virgin mai am de explorat. Mi se pare ca le-am incercat pe toate si nimic nu m-a retinut. Ce sa fac? Sa o iau de la capat?

Zice Kafka ca a intrat in literatura atunci cand a trecut de la "Eu" la "El". Un fel de a spune ca "gradul zero" al fictionalitatii e de trei lei.

22.02.07

Povestea aseara Federico despre o iubita pierduta, undeva prin tinerete, prin niste munti. O poveste nu tocmai complicata – o petrecere in receptia unei cabane. Mi-a amintit povestea de o iubita pe care am pierdut-o si eu odata, in adolescenta, la iesirea din niste munti. Era langa el si i-a spus: “As vrea sa plec.” El prins in bautura si conversatie a mangaiat-o fugar, conventional, pe umar. Ea s-a ridicat, a plecat si a disparut. Nu a mai gasit-o vreodata.

E ca un copil Federico; are puterea de a regreta intens oameni pierduti de mult in neant sau intamplari irepetabile. Toate povestile sunt inca vii in el – ii stralucesc ochii cand le spune, e acolo. Nu da senzatia ca regretele l-ar amara, l-ar coplesi. E sete infinita de viata; atat de mare incat are impresia ca nu e de ajuns cepoate trai. Ar vrea si mai mult, ar vrea sa isi aseze in evantaiul optiunilor si sanse din trecut.

Pe a mea am pierdut-o intr-un tren, pe langa Sinaia. Era minunata.

Saptamanile astea am renuntat tentatia de a renunta la blog. Nu mai gaseam (nu gasesc nici acum) vreun motiv sa continui. O iau deocamdata ca pe un pariu,. Ma despart prea usor de orice, mi-am zis eu de curand. Am tot auzit in jurul meu oameni povestind despre prieteni din liceu, despre amici din copilarie cu care se vad si acum. In spatele meu e doar un mare gol. E plin cu povesti, dar nu poti sa bei o cafea cu o poveste. Abd’Allah este inevitabila exceptie.

Alternanta de zile; sunt ba in calduri ca un adolescent, ba scarbit de orice are legatura cu sexul, care este, nu-i asa?, zadarnicie.

Vreau totul, mi se cuvine totul, o sa am totul. Am dificultati sa definesc “totul”.

Posta!

Raspund la comentarii (cele de la insemnarea de mai jos). Azi sunt "bloger de treaba" (e sintagma pisiciirosii), politicos si interactiv. Mi-a zis dimineata o tigancusa ca: "o sha fie o zi frumoasha", asa ca ma comport in spiritul ei. Sunt generos ca un demon indragostit de o sirena. Sunt stapanul elementelor nevazute. Si da, sunt usor maniacal.

Draga Woodisor,
Exact asta spuneam si eu. Se gandeste din ce in ce mai putin.

Draga mea,
Hendrix rulz. Multumesc. Si amicul Federico ma tot indeamna spre circ, deci sunt sanse mari sa ne vedem. Sunt sanse mici sa ne recunoastem insa.

Draga mea,
Nu e nici academica, nici militara. E amandoua.

Draga Other,
Cand o sa iti dai seama ce te enerveaza… Imi va face placere sa iti raspund.

Draga Tiganco,
Sa mai citim odata, cu atentie la nuante. Nu o condamnam deloc; ar fi oximoronic sa dau lectii de moralitate, nu? Mirarea mea nu era raportata la gest, ci la stilistica. Poti sa te dai (sa ceri) in infinite feluri, cu mai multa sau mai putina gratie. Era si ceva wishful thinking in cum o vedeam a doua zi. A doua zi mi-ar fi placut cred sa o cunosc, sa o seduc. In seara aia ar fi fost doar un potential subiect de experiment(e).

Draga Pia,
Au contraire. Eroticonu’ inseamna lipsa oricarui “musai”. Asta nu ne impiedica sa respectam ceva maniere in spatiul public. Este foarte probabil ca sa iti cer la un moment dat sa ma musti de sfarcuri. Dar nu o sa o fac in foayerul de la Bulandra, doar asa, in numele naturaletei desavarsite.

In alte ordini de idei mai am de emis urmatoarele judecati recente:

- Exista literatura si exista literatura rusa.
- Un megaloman temperat este o contradictie in termeni.
- Federico are dreptate cand imi spune: “Nu poti sa ajungi la concluzii importante cu atatea haine pe tine.” O spune purtand un costum gri inchis, camasa alba cu guler inalt si rigid si o cravata neagra (Federico se imbraca mereu alb-negru). Dar il cred.
- Noi mei favoriti sunt Scipio Africanul si Uesugi Kenshin.

25.01.07

Un bar oarecare, spre dimineata. Danseaza inlantuiti. Ea e agatata de gatul lui, pierduta, dedicata. El o mangaie tandru cu stanga, cand pe spate, cand pe cur. Cu dreapta fumeaza. Mi-a parut mereu de o mitocanie fara seama gestul asta; sa fumezi in timp ce dansezi. Si nu inteleg cat de idioata trebuie sa fie o femeie ca sa accepte asta. E drept ca tampeniile se transmit repede, asa ca mai nou am vazut si mujeres facand asta. Pe de alta parte ce ne formalizam atat? Astept cu nerabdare momentul in care un mascul isi va indrepta nedezlipita partenera catre baie, ca sa se pise.

In acelasi bar intra precipitat o femeie - 30-35 de ani, bruneta, tunsa paj, buze pline, ochi mari, caprui, usor ovali. Se repede la bar, cumpara o cafea si o Cola, se strecoara printre dansatorii din centru si se aseaza singura la o masa. Priveste in jur, isi descopera fata, cere. E practic un concurs de viteza; primul venit, primul servit. Ma descumpaneste putin (da, am si eu momente de inocenta). E atragatoare , are o tinuta eleganta, pare isteata. E decent imbracata – un pulover destul de larg, o fusta de blugi la fel. Si se da atat de ostentativ. Incep sa fac in cap scenarii, sa imi imaginez cum a putut ajunge in halul asta, in seara asta; sunt sigur ca seara urmatoare nu va ma fi la fel.

Drumul spre casa ieri. O ploaie marunta si trista.

Mi-am facut in cap o lista cu oamenii care nu ma plictisesc si am ajuns noua. Nu imi dau seama daca e mult sau putin. Am facut apoi alta lista (da, fac liste multe zilele astea) cu capcane: oameni neimportanti, preocupari neimportante, chestii care mananca timpul si nervii. Trebuie sa facem din cand in cand curatenie.

Printre cele mai beton inceputuri de carte: “Those of the Persians who have knowledge of history declare that the Phenicians first began the quarrel.” (Istorii, Herodot, trad. G.C.Macaulay)

Consideratiuni despre barbat

Sa scriu. Un jurnal inseamna si disciplina, cere fidelitate. Nu? Drept e ca nu prea am avut chef de scris. Ar fi trebuit sa ma plang de diverse, iar un barbat nu se plange. Ce sa scriu atunci? In pana de inspiratie am frunzarit cele cateva conversatii pe messenger salvate de-a lungul vremii. Si dau peste urmatoarea:

ea: eu ma transform in barbat!
eu: pai de ce?
ea: pai finca doo puncte
ea: unu. ma coplesesc intr-un mod sensibilicos masculin crepusculul si amurgul
ea: doi. nimic nu mi se pare indispensabil, nici lucru, nici om
ea: trei. sint exigent, imi place jocul si-n acelasi timp as putea renunta oricand la tot
ea: cand nu-mi convine ceva imi aprind o tigara si o fumez fara nici o expresie gandindu-ma la o serie de lucruri inexprimabile
eu: incepi sa semeni cu mine
ea: cinci. dorm mult
eu: minus frazeologia pompoasa
eu: si dormitul mult
ea: care frazeologie pompoasa?
eu: te tachinam
ea: am inteles, dar vream sa te prind
ea: inca nu am net acasa. cand imi pun vorbim
eu: despre?
ea: dexpre viata si femei
eu: bun subiect
ea: nu e bun. e singurul

Lasand de o parte (acum) singurul subiect ne indreptam spre urmatorul. Ce este acela un barbat? Ce mananca, in ce habitat traieste, cum se comporta, cum poate fi el recunoscut? Ce il distinge de genul proxim, adica de David Beckham sau Jude Law?

Incep prin a da dreptate, desi imi displace asta, dragei mele amice. Dar trebuie sa nuantam. (Ii dau dreptate si dracusorului betivan, care spune ca pentru un om care isi asuma atat de putine responsabilitati, folosesc excesiv trebuie. Mai vrea cineva sa aiba dreptate? Azi sunt generos.) Adica in mare, si in viziunea mea, cam asa arata un barbat. Trebuie sa arati ca esti exigent, sa arati ca ai putea renunta oricand la orice, sa arati ca nimic nu e indispensabil, sa arati ca gandesti. Evident ca sunt lucruri care nu ii convin, ca poate sa sufere sau chiar sa i se para ceva indispensabil. Dar niciodata nu poate sa arate asta. Niciodata nu poate sa se planga sau sa planga. Niciodata nu se poate arata coplesit de ce se intampla, deznadajduit, fara speranta sau fara solutie. Nu. Tot ce ii este permis atunci sa faca este sa isi aprinda o tigara si sa o fumeze fara expresie.

Un barbat este inainte de toate un totem. Pentru ca nu se poate altfel.

Mary Poppins

Probleme cu imaginea de sine. Nu mari, nu de structura, doar de focalizare.

Deci in fiecare dimineata colegul meu de apartament Danutz, care este minunat si despre care va povestesc alta data, ma bate la cap ca sa mergem la birou (suntem vecini de cartier la munca) ba pe jos, ba cu RATB-ul. Lupt, rezist, gasesc pretexte. Nici nu e greu; ne trezim zilnic cam pe la 9-9.30 (inceputul programului oficial de munca). Deci taxi.

Destinul crud mi-a dat un cap in gura intr-o zi cand, in drum spre casa, plin de zen, urcam agale dealul de la Academia Militara. Chiar in acelasi timp in care ajungeam in statia RATB langa mine s-a oprit un foarte frumos troleibuz verde. Si mi-am zis; “Iata un foarte frumos troleibuz verde. Pare inofensiv. De ce sa nu incercam”. Zis si facut! Am intrat intr-o capcana, ca un copil naiv in grota capcaunului. La doi pasi de mine un grup sprintar de tinere studente. La SNSPA cred; toate fetele studiaza acolo zilele astea. Nu? Ma uit si ma minunez si ma bucur. “Ce frumos este decorat troleibuzul acesta verde!”, imi spun. Una dintre ele ma priveste cu ochi negri si sinceri. Ii raspund; am si eu ochi negri si sinceri. Ea imi zambeste timid. Eu nu; as fi fost penibil cred.

(Si ne mai uitam pe geam si mai vorbim cu colegele si mai aruncam cate o ochiada la tanarul acela atragator (eu). Si ne mai rasucim o suvita si mai zambim odata. Si el se uita mai lung la noi si noi ne timoram putin. Ba hai sa si rosim, doar nu o sa ne impiedicam de un cliseu.)

Mary Poppins era, va jur. Adorabila. Povestea asta a durat doua statii. Apoi Mary Poppins o ia spre usa. Coincidenta coincidentelor, minunea minunilor – coboara la a treia, ca mine. Si pana sa construiesc eu scenariul minunat in care suntem vecini (habar nu am cu cine stau in bloc deocamdata)… Soferul pune o frana brutala, Mary Poppins se pravaleste spre mine si ma calca pe picior. Se retrage imediat, ma priveste speriata si jenata (si sincera, normal) si imi spune: “Ma scuzati domnu’” Blank juma’ de minut. Aprind automat o tigara. “Ce #$%@ mea e asta?” Imi jur instantaneu ca ma duc acasa si imi dau barba jos si imi fac suvite si ma apuc sa port hainele lu' Danutz si tenesi.

Bon. Cu asta se poate trai. Poate doar inspir respect. Oricum mi-a cam trecut cheful de a face pe pedagogul cu pustioice. Dar azi ma duc la prima intalnire cu un nou client. Ma intampineaza, cu toate protocolurile si gratia, o doamna. O doamna bine. Ne asezam, ia telefonul, formeaza un numar si